IGF-1 LR3: de la culturi celulare la cercetarea musculară

Majoritatea peptidelor din această ofertă au ajuns în laboratoare dinspre farmacologie — drept candidați la statutul de medicament. IGF-1 LR3 a parcurs drumul invers. A fost conceput ca instrument: un aditiv pentru mediile de cultură, datorită căruia celulele cresc previzibil. Abia apoi s-au interesat de el laboratoarele care studiază mușchii.

Problema cu IGF-1 natural

Factorul de creștere asemănător insulinei 1 este o proteină de 70 de aminoacizi care mediază o mare parte din efectele hormonului de creștere. Se leagă de propriul receptor, prezent pe aproape fiecare celulă, și activează două căi: PI3K/Akt/mTOR, legată de sinteza proteinelor, și MAPK, legată de diviziunea celulară.

În organism, IGF-1 nu este însă aproape niciodată liber. Peste 95 la sută circulă legat de șase proteine de legare a IGF — IGFBP — care decid cât și unde ajunge la receptor. IGF-1 liber trăiește aproximativ zece minute. Pentru fiziologie, acesta este un sistem precis de reglare. Pentru cineva care vrea să adauge IGF-1 într-o cultură celulară, este o bătaie de cap: celulele secretă ele însele IGFBP și captează ce li s-a administrat.

Două modificări, un singur scop

IGF-1 LR3 rezolvă problema prin două modificări. Acidul glutamic din poziția 3 a fost înlocuit cu arginină — acesta este „R3”. La capătul N-terminal s-a adăugat o extensie de treisprezece aminoacizi — acesta este „Long”. În total, 83 de aminoacizi.

Ambele modificări slăbesc legarea de IGFBP, păstrând capacitatea de a activa receptorul. În cultura celulară, asta înseamnă o eficiență mai mare la aceeași cantitate, iar în organism — un timp de înjumătățire raportat în literatură la 20–30 de ore. IGF-1 LR3 a devenit astfel o componentă standard a mediilor fără ser, inclusiv în producția de proteine terapeutice în culturi de celule de mamifer.

Ce se studiază

Mioblastele și celulele satelit. IGF-1 stimulează atât proliferarea mioblastelor, cât și diferențierea lor în fibre mature — două etape care în mod normal se exclud reciproc. Celulele satelit, adică celulele stem ale mușchiului, răspund la semnalul IGF-1 prin diviziune.

Hipertrofia în modele animale. Studiile pe animale descriu efecte anabolice ale LR3, inclusiv în stări catabolice, în care organismul pierde proteine.

Metabolismul glucozei. IGF-1 are o acțiune asemănătoare insulinei și scade glicemia — ceea ce este în sine un subiect de cercetare și, totodată, cea mai importantă rezervă.

Cât de solide sunt dovezile?

Ca reactiv — foarte solide și incontestabile. Ca orice altceva — slabe. Studii clinice controlate cu LR3 la om practic nu există. Cel mai apropiat echivalent clinic este mecasermina, IGF-1 recombinant autorizat în deficitul primar sever de IGF-1, iar datele ei indică hipoglicemia drept cel mai bine documentat efect advers al acestei semnalizări.

O rezervă mai largă privește receptorul însuși. Este prezent aproape peste tot, inclusiv în țesuturi pe care nimeni nu vrea să le stimuleze, iar studiile observaționale asociază concentrațiile mari de IGF-1 cu riscul unor tipuri de cancer. Legătura cu diviziunea celulară, care face IGF-1 interesant, taie în ambele sensuri. Un rezultat din cultura celulară nu spune, deci, nimic despre ce face aceeași moleculă în întregul organism.

IGF-1 și analogii săi figurează pe lista substanțelor interzise a WADA.

Unde se situează LR3 printre substanțele axei GH

Axa are trei niveluri. Sus se află secretagogii — ipamorelina și CJC-1295 — care îi cer hipofizei să elibereze hormon de creștere. Un nivel mai jos este hormonul însuși, somatropina, care determină ficatul să producă IGF-1. IGF-1 LR3 acționează chiar la bază, direct pe receptor — ocolind tot ce se află deasupra, inclusiv mecanismele care în organism frânează excesul.

Diferențele dintre IGF-1 natural, varianta MGF și LR3 le discutăm în articolul IGF-1, MGF și LR3: o genă, trei molecule diferite.

Produs: IGF-1 LR3 1 mg / 1 ml. Categorie: Peptide pentru antrenament. Baza științifică: PubMed.